Primăria Cluj-Napoca a amenajat în oraș încă două puncte de distribuire a apei potabile, prin
amplasarea de corturi, în stațiile Minerva (cartierul Mănăștur) și Piața Mihai Viteazu (vis a vis de Cinematograful Florin Piersic). Pe lângă cele două amplasamente, Primăria Cluj-Napoca oferă apă clujenilor și în celelalte 3 corturi, amenajate de ieri, în zonele:
- Piața Ștefan cel Mare (zona stației C.T.P.)
- Splaiul Independenței (zona Operei Maghiare)
- Piața Mărăști (în stația C.T.P. de circulație spre centru).
De asemenea, Primăria a suplimentat cu 1500 de litri cantitatea de apă potabilă necesară pentru distribuire, având în vedere codul roșu de caniculă instituit la Cluj-Napoca.
Reamintim faptul că, pe lângă cele cinci puncte de distribuire a apei potabile, clujenii se mai pot răcori la cișmelele stradale amplasate în cele mai circulate zone din oraș, din piețele Lucian Blaga, Unirii, Mihai Viteazu, Avram Iancu și B-dul Eroilor, dar și în stațiile de transport public din zonele Minerva și strada Memorandumului.
De asemenea, clujenii au la dispoziție puncte de distribuire a apei potabile și în farmaciile din oraș.
Măsurile au fost instituite pentru diminuarea efectelor caniculei și a disconfortului termic.
Pe lângă acestea, Primăria municipiului Cluj-Napoca le recomandă clujenilor următoarele măsuri:
- să evite ieșirea din locuință în perioadele cu temperaturi ridicate;
- să consume zilnic minim 2 litri de lichide – apă plată, ceai sau sucuri naturale;
- persoanelor vârstnice li se recomandă să rămână în încăperi răcoroase și să evite ieșirile în oraș între orele 11.00-16.00;
- persoanele vârstnice, bolnave sau cu dizabilități care locuiesc singure vor fi vizitate cel puțin o dată sau de două ori pe zi de către aparținători;
- pentru prevenirea insolațiilor se impune supravegherea copiilor, evitându-se locurile de joacă expuse direct radiațiilor solare;
- în scopul prevenirii aparițiilor focarelor de incendii este necesară verificarea și deschiderea luminatoarelor din podurile locuințelor;
- se interzice arderea necontrolată a resturilor vegetale și a miriștilor.