ClujAzi

Fii informat!

RADJ repară aceleași gropi din 6 în 6 luni

imageRegia Autonomă a Drumurilor Județene este cea care în mare parte din județ repară aceste drumuri. 

Regia are încheiat  un contract cadru cu RAADPP adică Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Județului Cluj în sumă de 27.000.000 (milioane) şi care expiră în luna iulie. Așteptăm cu interes încheierea unui nou contract între cele două regii, cu bani de la buget şi cu profit de 0,1 % pentru RADJ. În acest contract sunt prevăzute lucrări de întreținere şi reparații la drumuri care sunt făcute pe bază de comandă dată de RAADPP.

Aici apar două aspecte. Primul ar fi că evident reparaţiile sunt făcute doar pe drumurile de interes politic pentru cei ce astăzi conduc județul. Adică dacă am luat voturi atunci reparăm şi drumul. Nu negăm faptul că pot fi şi excepţii, dar care în mod sigur întăresc regula.

Al doilea aspect sunt plombările. Adică unde este o groapă merge RADJ-ul şi o umple cu asfalt. La astfel de lucrări garanţia este de 6 luni. Evident că nimeni nu are interesul să ceară garanţie mai mare decât cea minimă care este solicitată de lege.

Si așa voioşi din 6 în 6 luni cheltuim tot alți bani pentru a repara aceleași gropi, iar în final banii noştri să ajungă la niște smecheri care lucrează sub antrepriză la RADJ sau închiriază utilaje care sunt plătite chiar si când stau.