Înaintea celui mai mare congres național din istoria PNL, când liberalii își vor alege noua conducere în fața a 5.000 de oameni, președintele interimar Raluca Turcan și secretarul general Cristian Bușoi au sosit la Cluj, unde au purtat sâmbătă discuții alături de conducerea organizației clujene a partidului. Vizita de lucru face parte din strategia de recredibilizare a partidului în fața cetățenilor.
Într-o conferință de presă organizată alături de președintele PNL Cluj, Daniel Buda, și de parlamentarii Marius Nicoară și Sorin Moldovan, Raluca Turcan a lăudat rezultatele obținute de liberalii clujeni la ultimele alegeri și a spus că s-ar bucura dacă rezultatele din capitala Transilvaniei ar fi multiplicate și în restul țării.
”Aici avem o organizație puternică și cu rezultate. Dacă la alte organizații discutam despre maximizarea rezultatelor, la Cluj discutăm de cum putem prelua aceste rezultate și să le multiplicăm la nivel național. PNL încearcă să clarifice ce nu a mers bine și să strângem toate forțele pozitive și să le punem pe toate într-un scop comun astfel încât după alegerile interne, PNL să renască. Uitându-mă la organizațiile mai importante sau mai puțin importante, după frământări și discuții vom forma recredibilizarea partidului și transformarea lui într-un partener în special pentru mediul de afaceri, care și-ar fi dorit un PNL mai vocal, care să vorbească mai tare despre programul economic, despre facilitățile pe care le propuneam, dar și pentru medici și profesori, pentru a reduce din decalajele care ne separă de celelalte țări europene”, a declarat liderul PNL.
Raluca Turcan a oferit la nivelul administrației publice exemplul lui Emil Boc de urmat pentru localitățile conduse de aleși PSD și ALDE, unde s-ar înregistra cele mai mari nivele de sărăcie din țară tocmai din cauza dezinteresului și a corupției. ”Cum ar fi dacă Liviu Dragnea ar putea prelua modelul și să-l multiplice la nivelul populației sărace din județele conduse de PSD? Am fost în Teleorman și am văzut ce e acolo, este o diferență uriașă, nu doar pentru că sunt poziționări geografice diferite, ci pentru că politica oferirii discreționare a banului public s-a transferat asupra bunăstării cetățenilor. Dacă nu folosești în mod legal fondurile publice, nu poți să nu generezi corupție și sărăcie”.
”Dezinteresul PSD-ALDE față de atragerea investitorilor și pentru dezvoltarea economică face ca România să piardă zeci de mii de tineri calificați. Guvernarea actuală, în total dezacord cu ce a promis în campania electorală, se canalizează pe lupta antijustiție a lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Situația n-are cum să se schimbe dacă în România invesițiile publice sunt canalizate pe criterii politice, în funcție de obediența față de Liviu Dragnea. E de ajuns să vedem cu ce personaje e populat Guvernul PSD-Liviu Dragnea. Însuși ministrul Agriculturii pare că îl așteaptă în vizită de lucru pe Ceaușescu, în loc ca agricultura să fie un domeniu de creștere cu potențial extraordinar. Din nefericire înțelegerea pârghiilor moderne de dezvoltare a agriculturii este limbă străină pentru ministru Daea. Mai mult, situația primarilor din România și a reprezentanților autorităților locale arată că admnistrația locală e umilită și sufocată de politica guvernamentală a PSD-ALDE, care încearcă să-i transforme în marionete pe care să le manevreze în funcție de culoarea politică. Dezavantajați sunt însă cetățenii din comunele respective”, a adăugat Raluca Turcan.
Deși poartă discuții cu Dacian Cioloș și cu USR, liberalii sunt de părere că politica de recredibilizare nu trebuie să stea într-o singură persoană sau într-un alt partid.
”Cred că cel mai important lucru dincolo de reconstrucția internă e ca partidul să rămână activ și atent cu ce se întâmplă în afara partidului, să explicăm românilor că ce face guvernul PSD în economie nu este în regulă. Este o cursă contracoronometru cu aruncarea banilor în ochi, pentru ca să nu se vadă ce fac în justiție. Nu au nicio perspectivă pentru bunăstarea românilor. Am primit avertisment de la Comisia Europeană și de la FMI, care spun că fără investiții, cu creșteri de salarii și cheltuieli, cu tăieri de taxe, politica guvernului nu poate duce la nimic bun, fără măsuri proactive de sprijinire a mediului de afaceri, fără colectare mai bună la bugetul public. Echilibrul macroeconomic e aruncat în aer pentru că Liviu Dragnea are o condamnare”, a mai declarat liderul PNL.
Acest blocaj ar putea face ca situația economică a României să fie explozivă în 3 luni, mai spune Raluca Turcan. ”Putem asista inclusiv la o cădere a actualului guvern din cauza obsesiei cu lupta împotriva justiției și a iresponsabilității economice”.
Leave a Reply