In urma ordinului ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, Corpul de Control al ministrului a efectuat o misiune de control la REGIA AUTONOMA PENTRU ACTIVITATI NUCLEARE (RAAN), pentru a verifica cauzele care au dus la modificarea in mai multe randuri a proiectului initial al investitiei „Instalatie de evacuare in slam dens a zgurii si cenusii”.
Pentru o cat mai corecta informare a opiniei publice, prin intermediul mass-media, va prezentam in continuare principalele nereguli constatate, pana la aceasta data.
Proiectul initial in baza caruia a fost organizata licitatia de adjudecare a lucrarii a avut o valoare estimata de 172.603.323 lei fara TVA, iar in cadrul licitatiei oferta castigatoare depusa de catre SC CONFORT SA Timisoara a fost in valoare de 163.381.830,05 lei fara TVA, intocmindu-se Contractul de prestari servicii nr. 132/12.05.2009.
Ulterior au fost intocmite numeroase dispozitii de santier care au modificat proiectul initial, fiind intocmite acte aditionale, astfel incat la data de 31.06.2012 valoarea lucrarii a ajuns la 341.173.335 lei fara TVA, rezultand astfel o dublare a valorii investitiei.
Din analiza actelor aditionale ale contractului initial, ce au condus la dublarea valorii investitiei, au fost descoperite o serie de nereguli grave: – conform actelor aditionale au fost inscrise ca element de deviz„ ora /schela metalica tubulara exterioara” in total 17.042.123 ore in valoare de 11.330.298 lei, la care se aplica cote de 15%, rezultand in total 13.029.842 lei fara TVA, o valoare anormal de mare tinand cont ca schelele oricum au fost inscrise ca montate in devizele initiale.