Republica Moldova plănuieşte să achiziţioneze tehnologie în domeniul Apărării şi să creeze o nouă bază militară, iar noul Guvern de Chişinău speră să obţină ajutor de la parteneri, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.
Autorităţile moldovene plănuiesc o modernizare radicală a forţelor armate, a anunţat noul ministru al Apărării Viorel Cibotaru. El aşteaptă asistenţă externă în acest efort. Într-un interviu pentru un post de televiziune, Cibotaru şi-a exprimat speranţa că, în lumina situaţiei geopolitice complicate provocate de războiul civil care devastează Ucraina vecină, partenerii ţării sale vor fi interesaţi de o eficientizare a armatei moldovene.
În opinia ministrului, este necesar ca militarii să poată interveni în mod operativ în situaţii de urgenţă.
El a făcut acest anunţ într-o perioadă în care bugerul alocat armatei reprezintă 0,3% din PIB şi abia ajunge pentru hrana şi cazarea militarilor.
Chişinăul a prezentat recent sugestii în vederea unei iniţiative NATO care ar putea să conducă la o îmbunătăţire a Apărării, în contextul în care războiul civil din Ucraina s-a apropiat de frontiera cu Republica Moldova.