ClujAzi

Fii informat!

Rețea de hoți din ATM-uri destructurată de polițiștii clujeni

Poliţiştii clujeni au reuşit destructurarea unui grup infracţional specializat în furturi din bancomate. Aceştia acţionau pe raza mai multor judeţe, fiind bănuiţi de peste 50 de fapte de retrageri frauduloase.card_bancomat_76724400

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale au identificat doi bărbaţi de 36 şi 40 de ani, din Caraş Severin, care ar fi comis mai multe furturi din bancomate amplasate pe raza mai multor judeţe, printre care şi Cluj.

Cei identificaţi ar fi acţionat cu alţi doi bărbaţi din Caraş Severin, reţinuţi şi arestaţi preventiv în cursul lunii octombrie a.c.. Aceştia ar fi fost implicaţi în peste 50 de fapte de retrageri frauduloase de numerar din ATM-uri de pe raza judeţelor Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Arad, Bihor şi Cluj.

La data de 4 noiembrie a.c., pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii clujeni au efectuat percheziţii pe raza judeţului Caraş Severin, la domiciliile celor doi bărbaţi identificaţi. În baza mandatelor emise, cei doi, de 36 şi 40 de ani, au fost aduşi la Cluj-Napoca unde au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

În sarcina acestora s-au reţinut 10 tentative la infracţiunea de furt calificat, sub forma complicităţii, 4 infracţiuni de furt calificat şi 4 infracţiuni de distrugere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Cei doi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Pentru documentarea activității infracționale a celor identificaţi, polițiștii clujeni au fost sprijiniți de polițiști din Caraș Severin, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.