Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție Rurală Apahida au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni.
La data de 6 noiembrie a.c., pe timpul nopții, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, din comunele Căianu și Teaca, județele Cluj și Bistrița Năsăud, s-ar fi deplasat și ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat, din comuna Pălatca.
Conform probatoriului administrat, cei în cauză ar fi adresat amenințări cu acte de violență și ar fi agresat o femeie, în vârstă de 31 de ani, și un bărbat, în vârstă de 61, cetățean belgian.
Ulterior, ar fi luat-o pe femeie și pe o minoră de 5 ani (soția și fiica unuia dintre agresori) și le-ar fi transportat pe raza localității Apahida, unde le-ar fi ținut împotriva voinței acestora. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit locația în care au fost duse, intervenind și reușind să le elibereze.
În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei trei bărbați, aceștia fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor violare de domiciliu, lipsire de libertate, violență în familie, lovire sau alte violențe și amenințare, fapte prevăzute de Codul penal.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, stabilirea tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale.