Consiliul Naţional lărgit al PSD a adoptat, marţi, la Craiova, în unanimitate, rezoluţia prin care susţine candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale şi prin care toate organizaţiile PSD se angajează să întreprindă toate acţiunile necesare pentru câştigarea scrutinului.
Potrivit rezoluţiei, Consiliul Naţional al PSD consideră că alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte „va garanta realizarea unei schimbări autentice în România” şi va însemna „sfârşitul unui regim abuziv şi un nou început bazat pe valorile autentice ale poporului român” şi „va readuce starea de normalitate în societatea românească”, scrie Mediafax.