Victorie pentru România la europenele de la Sofia, unde echipa feminină de gimnastică a ţării a câştigat medalia de aur. Româncele au urcat pe primul loc al podiumului şi la campionatele din 2012.
România a întrecut pe podium Marea Britanie şi Rusia, gimnastele reuşind să obţină pentru ţara noastră al şaptelea titlu pe echipe.
La Sărituri, Ştefania Stănilă a primit nota 14.666, Silvia Zarzu 14.633, iar Larisa Iordache 14.866; la Paralele – Ştefania Stănilă 13.500, Diana Bulimar 14.133, Larisa Iordache 13.966; la Bârnă – Diana Bulimar 14.533, Andreea Munteanu 14.933, Larisa Iordache 14.700, iar la Sol – Andreea Munteanu 14.133, Diana Bulimar 14.225 şi Larisa Iordache 14.466.
Astăzi se desfăşoară finalele pe aparate, unde România are şanse mari să obţină noi medalii.