Forul european de baschet a anunţat, sâmbătă, la Munchen, gazdele Campionatului European masculin din 2017, România, care a candidat în premieră, primind dreptul de organizare a unei grupe în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Potrivit anunţului FIBA Europe de sâmbătă, Finlanda, Israel, România şi Turcia vor găzdui câte o grupă a CE din 2017, iar faza finală a competiţiei va avea loc tot în Turcia, la Istanbul.
La ceremonia de la Munchen, România a fost reprezentată de preşedintele FR Baschet, Horia Păun, expertul în relaţii internaţionale al forului, Adrian Voinescu, secretarul de stat Carmen Tocală, fostul jucător în NBA, dar şi al Universităţii Cluj, Ghiţă Mureşan, precum şi vicepreşedintele U BT Cluj, Mircea Cristescu, şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Conform procedurilor, o inspecţie a FIBA Europe a avut loc ulterior, în 21 noiembrie, când la Cluj-Napoca s-a disputat partida feminină dintre România şi Bosnia, din preliminariile CE din 2017, la meci asistând peste 5.000 de suporteri.
Pentru organizarea CE din 2017 şi-au depus candidaturile România, Polonia, Israel, Finlanda şi Turcia.