ClujAzi

Fii informat!

Românii care călătoresc în Grecia, atenţionaţi să aibă suficienţi bani asupra lor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Grecia să aibă asupra lor suficienţi bani lichizi pentru acoperirea tuturor cheltuielilor în eventualitatea unor întreruperi ale activităţilor bancare în această ţară.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe atenționează asupra duratelor mari de așteptare provocate de suprasolicitarea serviciilor bancare din Grecia.

Ambasada României la Atena și Consulatul General de la Salonic împreună cu Centrala MAE monitorizează îndeaproape evoluțiile, inclusiv din perspectiva unor eventuale repercusiuni asupra serviciilor turistice în actualul context economic din Grecia.