ClujAzi

Fii informat!

Rusia ameninţă cu folosirea „forţei nucleare” în legătură cu Crimeea şi ţările baltice

Rusia a ameninţat cu folosirea „forţei nucleare” pentru a apăra anexarea Crimeei şi a avertizat că „aceleaşi condiţii” care au determinat-o să acţioneze în Ucraina există şi în cele trei ţări baltice, toate membre NATO, relatează The Independent, în ediţia electronică.

Potrivit notelor unui american la o întâlnire între generalii ruşi şi oficialii americani – şi văzută de cotidianul The Times – Moscova a ameninţat cu un „spectru de răspunsuri de la nuclear la non-militar” dacă NATO dislocă mai multe forţe în Lituania, Letonia şi Estonia.

Ruşii au declarat la întâlnirea care a avut loc în Germania luna trecută că o încercare de returnare a Crimeei Ucrainei va fi întâmpinată „puternic, inclusiv prin folosirea forţei nucleare”.