Rusia, care are o suprafaţă de peste 17 milioane de kilometri pătraţi, şi-a extins teritoriul, printr-un decret dezvăluit sâmbătă, cu încă 50.000 de kilometri pătraţi, în Marea Ohoţk, în sudul extremităţii sale orientale, spre marea nemulţumire a Japoniei, relatează Le Parisien online.
Această nouă zonă, o importantă sursă de hidrocarburi, reprezintă un nou atu pentru economia rusă. Premierul Dmitri Medvedev a declarat că „asta înseamnă că putem să ne dezvoltăm platoul continental acolo unde se află resurse abundente de materii prime şi zăcăminte energetice abundente”.
Această decizie a fost validată anul trecut de către Comisia ONU însărcinată cu determinarea limitelor platoului continental, a insistat şeful Guvernului rus.
Teoretic, în pofida unor relaţii economice importante, cele două ţări se află în conflict, pentru că nu au semnat vreun tratat de pace de la sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, tocmai din cauza acestui diferend teritorial.