ClujAzi

Fii informat!

S-a urcat băut la volan şi a provocat pagube de 70.000 de lei

La data de 19 decembrie a.c., ora 22:24, pe raza comunei Bonţida, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane şi avarierea a patru autovehicule.

Un bărbat de 54 de ani, din Cluj-Napoca, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, conducea un autovehicul pe strada Gării din Bonţida, înspre Gădălin. În acest context, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autobuz condus regulamentar de către un bărbat de 34 ani, din Mintiu-Gherlii.

În urma impactului, autobuzul a fost proiectat în două autovehicule parcate în afara carosabilului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a celor doi conducători auto şi avarierea a patru autovehicule.

Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 70.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.