Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF 2014 va pune în vânzare azi, 2 iunie, biletele pentu concertul artistului britanic James Blunt. Acestea vor putea fi achiziţionate din magazinele Germanos, Inmedio, Diverta şi Poşta Română şi on-line de pe www.bilete.ro si www.myticket.ro.
Biletele vor avea preţuri cuprinse între 250 de lei şi 125 de lei, după cum urmează: Categoria VIP – 250 de lei, Categoria I – 225 de lei, Categoria II – 200 de lei, Categoria III – 175 de lei, Categoria IV – 150 de lei şi Categoria V – 125 de lei. În plus, 300 de bilete din Categoria a V – a vor fi scoase spre vânzare la preţul promoţional de 100 de lei. Promoţia este valabilă în perioada 1 iunie – 30 iunie 2014. Concertul va avea loc în data de 31 octombrie 2014, în Sala Polivalentă.
Concertul susţinut de James Blunt face parte din turneul de promovare “Moonlanding World Tour 2014” şi este principalul eveniment al Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF 2014.
Cea de a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania va avea loc sub deviza “stART” în perioada 3 – 19 octombrie 2014 şi va cuprinde spectacole cu artişti internaţionali si naţionali, petreceri, competiţii de muzică, dans, fashion şi graffiti, Caravana Artelor şi o premieră mondială.
Evenimentele vor avea loc în peste 50 de locaţii din Cluj – Napoca, cu implicarea a peste 200 de voluntari.