ClujAzi

Fii informat!

Sancţiuni în valoare de peste 70.000 de lei pentru firmele clujene din domeniul panificţiei

Poliţiştii Clujeni continuă activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, în cadrul acţiunii demarate în 1 septembrie a.c. la nivel naţional.

În perioada 07 – 13 septembrie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au efectuat 134 controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi 376 mijloace de transport.

Au fost constatate 3 infracţiuni la Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Poliţiştii au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale, din care 14 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite republicată şi 147 sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 71.820 lei, iar valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 632 lei.