ClujAzi

Fii informat!

Se întâmplă în Germania: „Exportul bunicilor” în Polonia, practică tot mai comună pe fondul îmbătrânirii populaţiei

Tot mai multe familii germane îşi trimit bătrânii în centre de îngrijire din Polonia, din cauza costurilor prea ridicate din ţară, „exportul bunicilor” devenind o problemă controversată în Germania, denunţată de o parte a presei drept „colonialism gerontologic”.

Practica de a trimite bătrânii în Polonia a devenit un trend în Germania, un important ziar local din Munchen comparând situaţia cu practica unor ţări de a-şi exporta deşeurile, transmite Bloomberg.

Tot mai multe familii consideră însă că Polonia reprezintă cea mai bună variantă pentru a asigura bătrânilor o îngijire de calitate la costuri rezonabile, aproape imposibil de găsit în Germania.

Potrivit unui sondaj efectuat de TNS Emnid, unul din cinci germani ar fi dispus să apeleze la un centru de îngrijire din străinătate, notează Mediafax.