Senatorul clujean Vasile Ilea (PSD) urmărește cu foarte mare interes situația Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj.
„Categoric, Institutul se află într-o situație nefericită având conturile blocate iar medicii și personalul de acolo și-au luat salariile cu întârziere. Din fericire, datorită profesionalismului și dăruirii celor din Institut, actul medical nu a avut prea mult de suferit, deși din informațiile care le am, achizițiile pentru anumite necesități aferente îndeplinirii actului medical se fac din bugetul personal al câtorva cadre medicale cu dăruire și har pentru profesia de medic.
Fiind clujean, dincolo de faptul că sunt liderul organizației municipale a PSD Cluj-Napoca, mă voi implica direct pentru rezolvarea situației Institutului. Însă, deși toate demersurile constructive în soluționarea problemei sunt binevenite, trebuie să mergem la cauzele care au adus aici. Pentru că, trebuie spus, Institutul de Urologie și Transplant Renal nu se află de câteva zile, o săptămână sau o lună în acestă situație critică. Putem căuta vinovații, deși nu este treaba politicului să o facă ci a organelor de anchetă (dacă situația va impune asta), dar trebuie spuse pe nume lucrurilor”.
Senatorul a afirmat că din informațiile pe care le are, IUTR Cluj din cuantumul acelor datorii de peste două milioane de lei, majoritatea creanțelor sunt către doi furnizor de servicii de laborator, respectiv Sinevo și Hiperdia. Datoriile acestea sunt de pe vremea fostei conduceri, conducere care a știut să facă administrație ajutându-se de toate pârghiile necesare traversării problemelor cu care institutul se confrunta zilnic. Aceste datorii au fost inițial eșalonate și acceptate la plată ca atare de către cei doi furnizori menționați anterior, dar cei de la Sinevo au recurs după câteva luni de plată eșalonată la soluția extremă de blocare a conturilor.
Motivul acestui demers extrem îl știu doar cei de la Sinevo, dar gestul lor de a bloca conturile a dus la sincope majore în desfășurarea activității institutului și a circulației fluxului financiar care alimenta activitatea de rutină a institutului. Totuși, pe lângă datoriile față de anumiți furnizori de servicii medicale, IUTR Cluj a avut mereu și datorii pentru arieratele normale, gen Electrica Furnizare SA, E-on Gaz șamd, datorii pe care fosta conducere cu prof. Lucan în frunte, reușea să le plătească cu largul concurs al Primăriei Cluj-Napoca.
„Primarul Emil Boc l-a ajutat mereu pe Lucan în situațiile limită ale IUTR Cluj, apelând la fondurile de rezervă ale Primăriei Cluj, fonduri dedicate de către CL Cluj-Napoca, rezolvării problemelor și de această natură. Păi dacă Lucan s-a descurcat tot timpul ajutat de Boc, oare de ce să mă mai mire reacția ministrului sănătății?! Dacă au fost mai tot timpul probleme financiare care s-au datorat și managementului mai puțin fericit al fostei conduceri și tu nu ai adus la cunoștință ministerului de resort aceste probleme, preferând să le rezolvi pe ”șustache”, acum mă chemi să te ajut după ce ani de zile ai tăcut mâlc și ai lăsat situația să treneze, ba mai mult decât atât, să se complice până la aproape ajungerea în pragul falimentului?
Mă voi implica și voi căuta soluții împreună cu colegii clujeni, de la Guvern și de la minister, dar mi-aș dori ca toți factorii vinovați de situația actuală să aibă măcar decența de a tăcea și de a face mai mult. Când spun a face mai mult, a se implica pozitiv, poate așa li se mai iartă din păcate!…”, adaugă Vasile Ilea.
Leave a Reply