Jucătoarea Simona Halep (4 WTA) s-a calificat sâmbătă în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce a dispus cu scorul de 6-2, 6-2, la capătul a 67 minute de poloneza Agnieszka Radwanska (6 WTA), şi o va întâlni în ultimul act pe americanca Serena Williams, liderul clasamentului mondial.
Pentru calificarea în finală, Halep şi-a asigurat 890 de puncte WTA şi un cec în valoare de 971.000 de dolari.
În finala programată duminică, Halep o va întâlni pe americanca Serena Williams (locul 1 WTA), care a dispus, în prima semifinală, cu scorul de 2-6, 6-3, 7-6 (8/6), de jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 8 WTA.