ClujAzi

Fii informat!

Sindicaliştii din Administraţie anunţă noi proteste după 31 mai

Federaţia naţională a lucrătorilor din Administraţite anunţă noi proteste după data de 31 mai, dacă Guvernul nu rezolvă până atunci o listă de 10 revendicări.

După această dată, F.N.S.A. va organiza toate acţiunile de protest prevăzute de lege. Conferinţa a mandatat Biroul Executiv al F.N.S.A. pentru stabilirea calendarului acestora.

Lista de revendicări este următoarea:

1. Promovarea proiectului de act normativ pentru modificarea Legii nr. 62/2011, aşa cum a fost discutat şi negociat cu organizaţiile sindicale și patronale.

2. Reîntregirea veniturilor salariale avute la 31 decembrie 2009.

3. Plata orelor suplimentare și deblocarea posturilor vacante.

4. Constituirea fondului de premiere în limita a 10% din fondul de salarii; acordarea de premii anuale din economiile la fondul de salarii; acordarea sporurilor de până la 15% pentru personalul care participă în comisiile de specialitate, cum ar fi: comisia de disciplină, comisia paritară, comisia de concurs, comisia de soluţionare a contestaţiilor etc.

5. Promovarea actului normativ de completare a Legii nr. 84/2012, legea amnistiei fiscale pentru bugetari, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, aşa cum a fost iniţiată de către un grup de senatori şi negociată cu F.N.S.A.

6. Trecerea pe grilele de salarizare conform Legii nr. 284 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și modificarea articolelor privind drepturile de natura salarială și nesalarială, cu precizarea nominală a acestora.

7. Promovarea unui act normativ prin care să se reglementeze plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile de îndată şi integral, în mod special pentru drepturile de natură salarială, precum și în cazul concedierilor nelegale.

8. Urgentarea adoptării proiectului de modificare a Legii nr. 155/2010 a Poliţiei Locale.

9. Analizarea posibilităţii aplicării cotei progresive de impozitare şi renunţarea la cota unică de impozitare.

10. Instituirea pensiei de serviciu pentru toţi bugetarii care sunt supuşi unor regimuri de incompatibilităţi stabilite prin legi speciale.