ClujAzi

Fii informat!

Șoferul care a provocat accident pe Bvd. Muncii era BEAT! Nu a păstrat distanța regulamentara!

La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 12.30 a fost înregistrat un accident rutier pe Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca. Conform cercetărilor preliminare efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, un bărbat de 42 de ani, din comuna Bonțida, în timp ce conducea o autoutilitară înspre municipiul Gherla, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers și ar fi intrat în coliziune cu un vehicul aflat în fața sa, la volanul căruia se afla o femeie de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

În urma impactului, bărbatul de 42 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe sensul opus de mers, condus de un bărbat de 49 de ani, din județul Neamț. După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, însă a fost depistat la scurt timp de polițiștii Biroului Rutier Cluj.Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 36 de ani, fiind transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului și luarea măsurilor legale ce se impun.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *