ClujAzi

Fii informat!

Spiritfest – un festival pentru iubitorii de natură și cultură la Rîmetea

În perioada 29 aprilie – 1 mai Asociația de Turism Activ Trascău (TAT) organizează ediția a II-­a a festivalului Spirit Fest în localitatea Rimetea, județul Alba. Organizatorii vă invită la o alternativă activă, recreativă și reconfortanță la modul tradițional de a petrece timpul liber în zonă mirifica a satului Rimetea, și imprejurimile sale.

Scopul evenimentului, este promovarea zonelor turistice din județul Alba, mai ales localitatea Rimetea și împrejumirile acestuia.

Totodată festivalul promovează un stil de viață sănătos apropiat de natură și tradiții locale, turismul activ prin intermediul concursurilor sportive și a activităților turistice în aer liber și nu în ultimul rând, promovarea tradițiilor locale.

Cele trei zile de festival au un program colorat, cei interesați vor avea ocazia să aleagă dintre: tură de bicicletă, rafting, pump­track, concurs de tenis de masă, ture si drumeții, zbor cu parapanta și paramotorul, ateliere de meșteșuguri tradiționale și alte programe distractive. Pentru o atmosferă cât mai bună, organizatorii vă propun în fiecare seară petreceri cu DJ.

O componentă nouă va fi expoziția foto în aer liber, unde vor fi expuse fotografii vechi și noi care prezintă istoria satului, începuturile parapantismului dar și imagini cu atracțiile turistice din zonă.

Aceste fotografii vor fi expuse într­un mod inedit în centrul satului, pe garduri, porți și case.

Organizatorii și inițiatorii speara că această inițiativă va crește cu timpul astfel încât amploarea acesteia sa creasca de la an la an.

Cei care vin cu bicicleta vor putea parcurge un traseu inedit în jurul Pietrei Secuiului în cadrul turei organizate, iar cei care nu au bicicletă o vor putea închiria la fața locului.

În acest an locația principală de distracție a festivalului va fi în mijlocul naturii la poalele Pietrei Secuiului, unde va fi amenajat un camping, zona de mâncare, bar și scena pentru petreceri. Peste 12 DJ va vor încânta în fiecare zi și noapte participanții.

Festivalul se adresează celor care apreciează sportul și activitățile în aer liber și vor să petreacă un 1 Mai în natură.

Cei care vin cu bicicleta vor putea parcurge un traseu inedit în jurul Pietrei Secuiului în cadrul turei organizate, iar cei care nu au bicicletă o vor putea închiria la fața locului.

În acest an locația principală de distracție a festivalului va fi în mijlocul naturii la poalele Pietrei Secuiului, unde va fi amenajat un camping, zona de mâncare, bar și scena pentru petreceri. Peste 12 DJ va vor încânta în fiecare zi și noapte participanții.

Festivalul se adresează celor care apreciează sportul și activitățile în aer liber și vor să petreacă un 1 Mai în natură.

Peste o mie de oamenii au participat în perioada, la ediția trecută între 1-3 mai, 2015 la SpiritFest, în satul Rimetea. Asociația a reunit într-un cadru organizat în colaborare cu alți parteneri, profesioniști și amatori, și au desfășurat concursuri de escaladă, festival de zbor cu parapanta, bicicletă pumptrack, rafting, caiac canoe, pingpong, ture ghidate la Piatra Secuiului, activități de culturalizare prin vizite la muzeul etnografic al satului, la moara de apă construită in 1752, și admirat casele cu arhitectură unică în zonă, parte a patrimonoului european. Ateliere meșteșugărești, de pictură, un concurs și o expoziție foto, au întregit oferta bogată a festivalului. La sediul operațional al Asociației de Turism Activ Trascău, organizatorul festivalului, au fost puse la dispoziție biciclete, caiace, canoe, zboruri în tandem cu parapanta, etc.

Sub egida unui turism ecologic, activ, creativ si revigorant, prin activități sportive si culturale, de reconectare la natură si la elementele primordiale ale vieții, prin revalorizarea și revitalizarea propriilor resurse și a traditițiilor locale, TAT propune un nou mod de a petrece timpul liber, o abordare nouă a turismului în zonă, și de ce nu, propune un alt mod de viață, mai sănătos, mai activ, de reconectare la valorile primare ale vieții, o alternativă terapeutică la paradigma stresantă a vieții moderne din mediul urban și nu numai.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *