Sprijin al Consiliului Județean pentru cei peste 8.000 de pacienți ai Institutului de Transplant Renal din Cluj, din care peste 1.900 sunt transplantați

de clujazi

Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea din bugetul propriu a sumei de 300.000 de lei pentru Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR). Necesitatea acordării acestui sprijin financiar este justificată de faptul că unitatea sanitară în cauză se află într-un amplu proces de restructurare, renovare și reutilare care urmărește atingerea nivelului de performanță și calitate pe care îl poate oferi personalul medical înalt calificat. În același timp însă, ajutorul acordat de Consiliul Județean urmărește, în primul rând, să permită continuarea în bune condiții a activității de furnizare a serviciilor medicale în folosul celor peste 8.000 de pacienți aflați în îngrijirea ICUTR, dintre care peste 1.900 sunt pacienți transplantați.

Decizia de a veni în sprijinul acestei unități medicale clujene aflate în nevoie a fost una mai mult decât necesară și firească. Chiar dacă e vorba despre un spital care potrivit legii e finanțat de Ministerul Sănătății, am considerat că trebuie să facem tot ceea ce ține de noi pentru a salva viețile atâtor mii de oameni” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Concret, banii alocați vor fi utilizați pentru a finanța procedura de avizare a lucrărilor de intervenție în vederea renovării mansardei, în contextul în care, în momentul de față, suprafețele sunt degradate și necesită zugrăveli sau înlocuire întrucât de mai bine de patru ani nu au fost efectuate operațiuni de reparații. Renovarea mansardei este un proiect complex care vizează saloane ce însumează un total de 65 de paturi, camera medicilor, camera de gardă, camera de tratament, spațiul cu destinație de amfiteatru, Laboratorul Clinic și Laboratorul de Anatomie Patologică. De asemenea, se va urmări asigurarea confortului termic pe perioada verii la nivelul mansardei, fiind necesară, în acest sens, achiziționarea și montarea a 20 de aparate de aer condiționat.

Totodată, se va achiziționa un turn de laparoscopie pentru a asigura tratamentul minim invaziv al patologiei renale având în vedere faptul că în cadrul Institutului de Urologie și Transplant Renal majoritatea intervențiilor chirurgicale intră în sfera minim-invazivă – endoscopie, laparoscopie. Sprijinirea acestei activități performante va duce, în final, la un excelent rezultat post-operator, cu scurtarea duratei de spitalizare și reintegrarea precoce a pacienților în mediul familial și social. Fondurile alocate de Consiliul Județean sunt cu atât mai binevenite cu cât activitatea minim invazivă care constă în realizarea a peste 15 intervenții endoscopice sau laparoscopice pe zi este limitată de existența instrumentarului endoscopic și de gradul de uzură a acestuia.

În același timp, din bugetul alocat de Consiliul Județean pentru lucrările derulate în cadrul ICUTR vor fi achiziționate patru aparate de dializă menite să asigure dializa în perioada post-transplant pentru pacienții transplantați, urmând ca Institutul să fie dotat și cu o centrifugă pentru tuburi de 12 ml și cu o linie pentru testarea imunohematologică prin tehnica de aglutinare în coloană de gel.

Nu în ultimul rând, din banii alocați de forul județean se va achiziționa o pompă de vacuum pentru atoclav Belimed fără de care acesta nu poate funcționa, autoclavul de sterilizare fiind nefuncțional în momentul de față, ceea ce limitează sever derularea activităților chirurgicale. Totodată,  se vor înlocui saltelele și lenjeria de pat, saltelele de pat existente fiind vechi, fără huse de protecție impermeabile, iar lenjeria de pat este uzată.

Reamintim în acest context faptul că Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal este singura unitate sanitară cu paturi din județul Cluj care asigură servicii medicale de urgență pentru specialitatea de urologie. Înființat în anul 2000, Institutul este o instituție medicală de interes național, cu o adresabilitate națională largă, atât în ceea ce privește furnizarea de servicii medicale de urologie cât și a realizării de transplante renale. Potențialul de transplantare renală este de cca. 150 de transplante renale anuale, ceea ce situează instituția spitalicească între unitățile de elită din Europa, la nivelul centrului de transplant fiind efectuate, de la debutul activității de transplant și până în prezent peste 2.000 de transplante renale la pacienți din toată țara, iar alți 2.500 de pacienți cu boală renală cronică decompensată așteaptă un eventual transplant.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.