Astăzi a fost inaugurată penultima investiţie din cadrul proiectului european POS Mediu în valoare de 200 mil. de euro, desfăşurat printr-un parteneriat dintre judeţele Cluj şi Sălaj, o staţie de epurare care înseamnă o investiţie de 36 milioane de euro.
În apropiere de parcul industrial Emerson va fi tratată apa uzată de la 370.000 de locuitori ai oraşului Cluj-Napoca şi ai comunelor limitrofe.
Potrivit directorului Companiei de Apă Someş SA, Dorin Ciatarâş, apa tratată aici va fi redată mediului înconjurător.
În cadrul proiectului urmează să mai fie inaugurate 3 staţii de epurare în judeţul Sălaj, în 2015.
Prefectul Gheorghe Vuşcan a transmis cu această ocazie o cerere primarului Emil Boc, prin care solicită reabilitarea drumului de acces la staţia de epurare, unde vor munci zeci de persoane.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a menţionat că o parte din energia pe care o consumă staţia de epurare, va fi generată din biogazul extras aici.
„Ne îndreptăm spre o direcţie bună. Din punctul de vedere al Apelor Române este un lucru extraordinar ceea ce s-a realizat aici. Trebuie felicitaţi şi consilierii judeţeni, constructorii, tehnicienii care au muncit pentru acest proiect, preşedinţii de Consiliu Judeţean, în special Şerban Graţian”, a declarat Dan Canta, directorul Administraţiei Bazinală de Ape Someş-Tisa.