Procurorii DNA au făcut, luni, percheziţii în mai multe judeţe din Rimânia într-un dosar privind fraudarea de fonduri europene. În acest dosar figurează şi numele lui Ştefan Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, asupra căruia procurorii au dispus punerea în mişcare a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Acesta, administrator al SC De Construcții Napoca SA, este cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, respectiv pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
La data de 06 aprilie 2011, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată și SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS Mediu 2007-2013, contractul având ca obiect „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov” în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325 lei finanțare nerambursabilă.
În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.
Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o „experiență similară”, respectiv că: „în ultimii 5 ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE”, în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.
La licitația organizată în data de 4 decembrie 2012, s-a prezentat și SC De Construcții Napoca SA, care a și câștigat licitația, dovedind „experiența similară” prin susținerea acordată, în condițiile art. 190 din OUG 34/2004, de către un terț susținător, societate comercială înregistrată în Liban.
De documentația respectivă, întocmită în fals, s-a ocupat un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC De Construcții Napoca SA.
Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.
Despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoștință inculpatul Dimitriu Ștefan Florea, în calitate de administrator al SC De Construcții Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC De Construcții Napoca SA.
Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale. La acea solicitare, firma respectivă a răspuns că procura de reprezentare este falsă și că ei înțeleg să nu-și îndeplinească obligațiile din contract.
La data de 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv.