Oraşul Cluj-Napoca freamătă o dată cu începerea noului an universitar. Prin toate cartierele se observă tineri care se mută, pregătiţi pentru a studia la cele mai puternice universităţi din România. Cel mai mare complex studenţesc din municipiu, Haşdeul, scânteiază din nou. Dacă universităţile au făcut tot posibilul pentru a-i întâmpina cât mai bine pe studenţii din afara oraşului, care vor fi cazaţi în cămine, din păcate autorităţile locale au fost mai slab pregătite.
Maşini cu numere de înmatriculare de Timişoara, Sibiu, Covasna, Mureş, Alba, Braşov şi multe altele au început să aducă mii de studenţi pentru a fi cazaţi în complexul studenţesc Haşdeu. Însă ce au găsit oaspeţii Clujului aici? străzi sparte şi blocate de utilaje uriaşe, chiar la intrările spre cămine.
„Oare chiar nu a ştiut Primăria toată vara, când nu era nimeni în oraş, că aici trebuie să se decoperteze asfaltul? Doar acum şi-au găsit să lucreze aici? Şi aşa străzile sunt înguste în zonă, iar în trei zile trebuie să se cazeze peste 5.000 de studenţi. Uitaţi-vă ce e acum”, a declarat unul dintre şoferi, pentru ClujAzi.ro.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în urmă cu o săptămână, însă constructorii au cerut prelungirea termenelor din cauza ploii.
După calvarul cazării, studenţii au ieşit să exploreze centrul oraşului, fie pe jos, fie cu bicicletele închiriate de la Asociaţia Green Revolution, astfel încât, în jurul orei 21,00 deşi afară era întuneric, străzile Memorandumului şi Napoca erau pline de viaţă.