ClujAzi

Fii informat!

Sute de protestatari cer la Cluj respectarea dreptului la locuire decentă pentru romi

Zeci de ONG-uri din toată Europa şi-au trimis reprezentanţi la ceea ce a fost cel mai puternic protest organizat vreodată în România pentru respectarea druptului la locuire decentă pentru romi şi pentru stoparea segregării rasiale. În centrul atenţiei s-au aflat comunităţile evacuate forţat de către autorităţile locale în zona rampei de gunoi de la Pata Rât.

Echipaţi cu tricouri şi instumente muzicale care anunţă dorinţa de schimbare a autorităţilor clujene, precum şi cu drapele ale UE şi ale României, manifestanţii au scandat „Ruşine”, „Opriţi evacuările forţate”, „Drepturile romului, drepturile omului”.

„Ne-am adunat astăzi la evenimentul organizat alături de asociaţiile din Ungaria, cu partenerii noştri din România, pentru că vrem să ne arătăm solidaritatea faţă de coetnicii noştri ecvacuţai de pe strada Costei la rampa de gunoi de la Pata Rât. Vrem să tragem şi un semnal de alarmă la nivel european. Ceea ce se întâmplă aici, evacuările forţate se întâmplă în Capitala de Tineret a Europei. Aceşti oameni trăiesc într-o continuă mizerie, în condiţii sub imita acceptării umane, în lipsă de igienă, de spaţiu lovativ adecvat vieţii umane”, a declarat unul dintre voluntari, Alina Garofiţa.

Printe sutele de protestatari s-au aflat reprezentanii romilor de pe Coastei, Cantonului, Fundaţia Desire, Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România, Frontul comun pentru dreptul la locuire, Centrul Raţiu pentru Democraţie, Changemaker’s Movement, Phiren America International Network – Ungaria şi Belgia, ternype International Youth Netwprk Belgia, Roma Active Albania, Association of young roma Slovacia, Romano Centro Austria, Nakeramos Spania, Minority Voice din Serbia, Centre for European Initiatives Bulgaria, Czulent Jewish Organization Polonia, Roma Youth Centre Macedonia, Asociaţia Nevo Parudimos România, Uco Dikhipen România.

Una dintre femeile relocate de pe strada Coastei a amintit cum în urmă cu 5 ani şi 7 luni, mai multe familii au fost evacuate forţat din oraş şi mutate în locuinţe inadecvate în cel mai bun caz, alte 36 de familii au primit doar o bucată de pământ pe care au fost invitate să-şi ridice o casă din banii propri.

„Am înţeles ce au păţit cei de pe Coastei, că au fost evacuaţi, că au venit excavatoarele şi i-au mutat forţat. Urmăm noi, suntem 360 de suflete în afară de copii. Am fost duşi acolo, în gunoaie, izolaţi, lângă o linie de tren, unde mişună obolanii şi nu putem dormi. Nici acolo, unde avem barăci acoperite din nailoane şi placaje nu mai putem să stăm”, a spus unul dintre reprezentanţii romilor de pe strada Cantonului.

Potrivit organizatorilor, atât în România, cât şi în Ungaria există această problemă a oamenilor persecutaţi rasial, segregaţi. În Mişcolc, Ungaria, au fost evacuaţi romi pentru a face o parcare pentru un stadion. „Nu contează unde merg, important este să părăsească oraşul”, a precizat o adolescentă, în limba engleză.

Mihai Seplecan i-a îmbătat cu apă rece pe oamenii năpăstuiţi

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a speculat politic momentul şi s-a prezentat în mijlocul adunării lăudându-se că este singurul reprezentant al administraţiei clujene care are curajul să discute cu ei.

„Este o problemă de cel puţin 10 ani în Cluj, toate autorităile au închis ochii. Sunt mulţi oameni care suferă. Eu sunt aici, nu mă ascund. Nu vreau să promit, am venit între ei să vadă că un preşedinte de Consiliu Judeţean poate să vină între ei, să discute”, a spus Seplecan.

Ce nu a menţionat Seplecan este că a fost consilier judeţean în tot acest timp şi n-a spus nimic pe subiect.

Când i s-au cerut locuinţe, locuri de muncă şi condiţii decente de trai, preşedintele CJ Cluj a schimbat placa: „Nu-i vina me, sunt preşedinte doar de o lună”.

Manifestanţii i-au amintit acestuia că este coleg de partid cu primarul Emil Boc şi cu cei care au votat evacuarea lor forţată în 2010 şi că ei au nevoie de soluţii concrete.

„Ca preşedinte de Consiliu Judeţean pot doar să semnalez şi să vă susţin demersul. Nu toate depind de noi. Aţi ajuns în acest moment fiindcă aţi fost minţiţi în ultimii 10 ani de zile. Acum zece ani de zile eu terminam liceul. N-am fost între cei care au fost şi v-au promis, de aceea pot să vin aici cu fruntea sus. Consiliul Judeţean nu are atribuţii directe să vă ajute”, a susţinut Seplecan, în timp ce pe fundal se auzea: „Construiţi locuinţe”, „Minciuni”, „Toţi aţi votat pentru evacuări”.

protest locuire clujazi.7jpg

protest locuire clujazi

protest locuire clujazi.1jpg

protest locuire clujazi.2jpg

protest locuire clujazi.3jpg

protest locuire clujazi.4jpg

protest locuire clujazi.6jpg