ClujAzi

Fii informat!

Tâmplarii și mecanicii au cea mai mare căutare printre școlile profesionale din Cluj

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a aprobat structura anului școlar 2017-2018. Potrivit inspectorului școlar general Valentin Cuibus, o surpriză plăcută a fost cererea mai mare pentru locuri în rândul învățământului profesional și faptul că aceasta a reprezentat în multe cazuri prima opțiune, nu una de rezervă.

„Pentru prima dată apare ca primă opțiune la un număr atât de mare de elevi, școala profesională, vorbim de 150 de copii. Până acum profesionala era opțiunea de rezervă. Totuși de aici și până la peste 1.000 de locuri scoase la dispoziția lor e mult, cererea din partea operatorilor economici e foarte mare”, a declarat Valentin Cuibus.

Profilele cele mai căutate sunt prefabricarea produselor din lemn (la Huedin e cea mai mare cerere), pe mecanică, apoi pe turism și alimentație.

În funcție de contractele încheiate de agenții economici cu școlile, elevii pot să primească în plus față de bursa de 200 lei acordată de statul român, o altă bursă din partea agentului economic, decontarea transportului la locul de muncă, practică contra cost în perioada de vară.

Momentan sunt 5 licee la care vom avea probabil învățământ dual: „Raluca Ripan” – alimentar, „Energetic” – electrică, „Emil Negruțiu” din turda – mecanic/agricol, „Reformat” – mecanică și electronist, „Aurel Vlaicu” – sudori. În aceste cazuri operatorii economici care oferă burse se implică mult mai puternic în stabilirea programei de pregătire în practică.

Pentru clasele de seral s-au înscris peste 500 de elevi.

Până acum au fost înregistrați în sistem pentru anul școlar următor 4.862 de elevi pe 184 de clase, n-au fost socotiți aici cei 220 de elevi care vin din alte județe la Cluj și 100 care pleacă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *