ClujAzi

Fii informat!

Tânăr de 17 ani, surprins în timp ce rupea oglinzile retrovizoare ale maşinilor parcate în oraş

Poliţiştii efectuează cercetări faţă de un tânăr de 17 ani, pentru distrugere. Acesta este suspectat că a provocat distrugeri unor autoturisme parcate pe raza municipiului Cluj-Napoca, prin deteriorarea oglinzilor retrovizoare.

În fapt, la data de 11 octombrie a.c., ora 00,30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca-Secţia 5 Poliţie, au depistat pe strada Paul Ioan din Cluj-Napoca, un tânăr de aproximativ 16-18 ani, care trăgea de oglinzile autoturismelor parcate pe strada respectivă.

La vederea patrulei, tânărul în cauză a fugit. Poliţiştii au reuşit să-l intercepteze pe strada Donath, din
municipiu.

În urma legitimării, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 17 ani, din Cluj-Napoca.

După cercetarea locului în care a fost depistat tânărul, s-a constatat faptul că unui autoturism i-a fost ruptă oglinda retrovizoare, iar un alt autovehicul prezenta deteriorări ale oglinzii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,distrugere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.