Weekend-ul acesta la Polus Center va avea loc cea de-a doua ediţie a Târgului de Servicii Medicale şi Îngrijire Corporală. Aici, clujenii vor putea beneficia de sfaturi de specialitate gratuite şi consultanţă în probleme de sănătate, oferite de specialiştii în domeniu, prezenţi la eveniment.
În weekendul 13 – 15 martie 2015, la Polus Center va avea loc cea de-a doua ediţie a Târgului de Servicii Medicale şi Îngrijire Corporală. Evenimentul va reuni clinici cu diverse specialităţi: oncologie, cardiologie, ortopedie, genetică şi servicii de laborator, histopatologie, stomatologie, chirurgie estetică şi reparatorie, ortodonţie, fizioterapie şi recuperare medicală, dar şi obstetrică- ginecologie.
În cadrul ediţiei din acest an, expozanţii au pregătit o serie de reduceri şi gratuităţi la o serie de servicii. Astfel, cu ocazia împlinirii a 10 ani de existenţă, Centrul Medical Medexpert vine în întâmpinarea clienţilor centrului comercial cu reduceri substanţiale la anumite proceduri şi analize.
Promedical Center a pregătit discounturi de 50% la analizele de laborator, medicina muncii şi ecograf, Tanya Beauty Center oferă reduceri la proceduri de înfrumuseţare corporală, iar Ecosense aduce produse bio de îngrijire la preţuri promoţionale. De asemenea, toţi expozanţii au pregătit oferte speciale. Dintre aceştia amintim: Centrul Medical Floreşti, Centrul Medical Medsan, Synevo, Medprime Clinic – Clinica de Stomatologie, Medispa, Radusan, Intermed Service Lab, Novia Estetica, Medisprof, Biogenis, Novogyn, CT Clinic, Ecosense, Pro Nutrition şi mulţi alţii.
Totodată, această ediţie aduce ca noutate seminarii organizate în cadrul evenimentului, la care accesul este liber şi care se vor desfăşura după următorul program:
Sâmbătă, 14.03.2015
ora 17:00 – seminar susţinut de Flavius Ţurcanu – 2 paşi pentru îmbunătaţirea vederii. Tehnici simple şi naturale. Duminică, 15.03.2015
ora 14:00 – prezentare Clinica Medprime – Tehnica periajului corect al dinţilor
ora 15:00 – prezentare Salon Tanya – Radiofrecvenţa facială cu acid hialuronic şi colagen
pentru ten matur.
Evenimentul va avea loc în zona de food court a centrului comercial.