ClujAzi

Fii informat!

TDL Cluj organizează dezbatere cu tema: „Lupta împotriva Şomajului în rândul tinerilor”

Organizaţia de Tineret a PDL Cluj îi invită pe tinerii şi studenţii din Municipiul Cluj-Napoca, la o dezbatere europeană cu tema: „Lupta împotriva Şomajului în rândul tinerilor”. Dezbaterea va avea loc mâine, miercuri 14 mai, începând cu orele 18,30, în Complexul Studenţesc Haşdeu, la terasa Big Apple.dezbatere somaj

La eveniment va participa o delegaţie a Tineretului Popular European (YEPP) care în această perioadă se deplasează cu o caravană în principalele oraşe din Europa, pentru a promova valorile de centru-dreapta în rândul tinerilor. Alături de colegii noştri europeni, mai sunt invitaţi la dezbatere şi membri ai Organizaţiei de Tineret a UDMR (MIERT), parte a familiei PPE, precum o parte din candidaţii aflaţi pe lista PDL pentru Parlamentul European: preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, preşedintele TDL, Sorin Moldovan, şi alţi tineri candidaţi.

Împreună, vom dezbate principalele probleme cu care se confruntă tinerii din România, în special rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor, a lipsei locurilor de muncă precum şi identificarea unor soluţii concrete.