ClujAzi

Fii informat!

Tineretul Popularilor Europeni din 8 țări ale Visegrád s-au întâlnit la Cluj

În perioada 19-22 noiembrie Clujul găzduiește Conferința Internațională de Tineret Visegrád+, organizată de Conferința Tineretului Maghiar din România (MIÉRT) și Fidelitas. Subiectul principal al evenimentului este fortificarea și dezvoltarea identității și a colaborării între statele Europei Centrale și de Est. Potrivit organizatorilor, peste 100 de tineri, lideri reprezentanți ai unor formațiuni politice din Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, România și Serbia dezbat în acest inverval teme de interes deosebit pentru dezvoltarea țărilor pe care le reprezintă, cu intenția de a crea rețele de dialog eficiente pentru momentul în care aceștia vor ajunge în poziții importante de decizie.visegrad cluj

Toate cel 18 organizații prezente la eveniment sunt aripile de tineret ale partidelor politice din cadrul Parlamentului European, membre YEPP (Tineretul Popular European).

Unul dintre punctele culminante ale conferinței internaționale de tineret îl constituie adoptarea unei declarații comune, de 7 puncte, votată în unanimitate de către participanți, care privește problemele cele mai arzătoare ale Europei Centrale și de Est. Documentul va fi trimis pentru aprobare atât Consiliului Tineretului Popularilor Europeni, cât și Guvernelor aflate la conducerea celor opt țări amintite mai sus.

Pentru președintele CTMR-MIÉRT, Antal Lóránt, cel mai important punct regăsit în declarația comună a liderilor tineretului Visegrád este amendamentul referitor la drepturile minorităților naționale. ”Noi cerem ca toate statele membre și non-membre UE unde există minorități, să le ofere acestora drepturi egale și dorim să urgentăm o comunicare eficientă între majoritate și minoritate. Noi, ca lideri în organizații de tineret, intenționăm să pornim discuții cu liderii politici în acest sens. Și în România sunt politicieni care au fost în arcul guvernamental și care au reglementat în Noul Cod Penal ca orice întâlnire a minorităților să fie considerată ca o amenințare la securitatea statului național”.

Un alt punct de maxim interes al declarației tinerilor, în special datorită contextului actual în care se află întreaga Europă, este referitor la problema imigranților. ”Dorim ca în țările care au legătura cu acest fenomen, să facem o diferențiere între refugiați și imigranți, pentru că există o confuzie de terminologie. Refugiații fug de un sistem dictatorial, din zona de război, iar imigranții sunt altceva. Europa trebuie să prezinte o forță comună pentru a rezolva acest fenomen și aici nu ne referim neapărat la sistemul de cote obligatorii adoptat, ci la un alt sistem adecvat care poate să fie aplicat”, a adăugat Antal Lóránt.

La acest punct se arată că este injust ca mai ales Europa să devină victima impactului negativ al evoluțiilor care au loc la nivel Mondial. Tinerii europeni solicită o atenție sporită asupra Acordului Schengen, precum și asupra unei distribuiri corecte și echitabile a sarcinilor care rezultă din valul de refugiați. Aceștia propun și ca solicitările de azil să fie analizate în afara Uniunii Europene, concomitent cu menținerea de relații bune cu țările de tranzit, dar și cu cele de origine ale refugiaților.

S-a propus și instituirea unui program tip Erasmus pentru Europa Centrală, care să fie aplicat însa și liceenilor, nu doar pentru studenți.

Alte puncte ale declarației comune fac referire la evidentierea cooperării economice dintre statele Europei Centrale, Dezvoltarea cooperării regionale, Digitizare și inovare (asigurarea unor medii adecvate pentru dezvoltarea start-up-urilor; asigurarea internetului gratuit în medii care au legătură cu educația inclusiv la nivel superior; susținerea de cursuri de programare la nivel de școală), Ajutor pentru tinerii care sunt la început de viață (susținere pentru tinerele mămici pentru reintegrarea în piața muncii; locuințe pentru tineri pe perioada studiilor; practică în companii pentru tineri; adaptarea sistemului educațional la cerințelei pieței; sprijinirea tinerelor familii pentru obținerea unei locuințe).

”Este a doua ediție a evenimentului, la care sunt invitate și alte țări din afara grupului Visegrád4. E important că evenimentul e organizat la Cluj pentru că arata că aceasta idee poate să funcționeze și în afara acestor patru țări. Este foarte important să putem contribui la dezvoltarea unei relații existente între tinerii politicieni din aceste țări și să inițiem discuții pe teme importante deoarece când vor fi în funcții de decizie, ”în scaun”, ei să știe ce au de făcut. Este foarte important ca în cadrul acestei inițiative, fiind vorba de țări mai mici decât Germania și Franța, să existe acest dialog pentru că așa, ca un front comun, putem să reprezentăm mai bine interesele fiecărei țări în această mare familie europeană”, a declarat László Böröcz, președintele FIDELITAS.visegrad cluj1

Consilierul local Geréd Imre, vicepreședinte UDMR, s-a declarat încântat de faptul că o conferință de asemenea amploare a fost organizată la Cluj, în contextul Capitalei Europene a Tineretului 2015 și că la evenimentul inaugural au participat și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele comisiei de externe al Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt și decanul Universității Sapientia, dr. Tonk Márton.

Președintele comisiei de externe al Parlamentului Ungariei, a salutat cu acest prilej inițiativa CTMR-MIÉRT și Fidelitas de a lucra pentru întărirea cooperării central-europene la nivel de tineret. ”Vrem să vedem o Europa Centrală puternică, astfel este important pentru noi toți ca să fim puternici atât ca și comunitate cât și individual.” La o întrebare venită din public a răspuns ”Viitorul spațiului Schengen depinde de protecția frontierelor. Pentru a avea un spațiu Schengen funcțional trebuie să apărăm granițele exterioare.”

Conferința a început joi seara, printr-o recepție în Casino Cluj, unde consulul general al Ungariei, Mile Lajos, a salutat tinerii participanți.