Pe pagina de socializare a Grupului de Iniţiativă Basarabeană Cluj au fost postate mai multe mesaje video trimise de la tineri moldoveni aflaţi în toate colţurile lumii, care îşi îndeamnă co-naţionalii să iasă la vot în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014.
Pe facebook au fost trimise filmuleţe din Italia, Franţa, China, Danemarca şi Emiratele Arabe Unite.
“Grupul de Iniţiativă Basarabeană a lansat campania “Moldova, Eu Votez”. Voluntarii îşi doresc să demonstreze că tinerii se gândesc la viitorul Moldovei, indiferent în ce colţ al lumii s-ar afla.
Ne-am propus, începând din ziua de azi, să postam câte un video, în fiecare zi, de maxim 5 secunde, în care tinerii demonstrează că le pasă de ce se va întâmpla în următorii ani şi cu Republica Moldova”, scrie pe pagina de facebook a GIB Cluj-Napoca.