ClujAzi

Fii informat!

Tişe: PSD a dat azi o nouă lovitură statului de drept şi ordinii constituţionale

Prin votul dat azi în plenul Senatului, PSD a decapitat preşedintele CNI (Consiliul Naţional de Integritate) în încercarea disperată de a controla ANI, precizează senatorul clujean Alin Tişe.alin tise

„În conformitate cu legislaţia în vigoare fiecare grup parlamentar are dreptul la un reprezentant şi un supleant în CNI. Prin votul abuziv şi neconstituţional dat azi, singurii respinşi ilegal şi nemotivat au fost reprezentanţii Grupului PDL, membru titular – preşedinte CNI, doamna Cynthia Curt, şi membru supleant, doamna Cristina Trăilă. Scopul majorităţii abuzive a PSD e acela de a înlătura actualul preşedinte al CNI şi de a-şi pune preşedinte un membru PSD care să împiedice activitatea ANI. La fel au procedat şi în cazul CNA, dovada că PSD este disperat să controleze în totalitate statul”, spune vicepreşente PNL, Alin Tişe.

Potrivit senatorului, PNL va solicita la proxima şedinţă reluarea de urgenţă a votului şi respectarea legii, în caz contrar hotărârea va fi atacată la Curtea Constituţională a României.

„Mâine dimineaţă, în calitate de senator, voi avea o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru Raportul MCV şi voi protesta în mod public faţă de acest abuz fără precedent – decapitarea preşedintelui CNI”, adaugă Alin Tişe.