ClujAzi

Fii informat!

Traficul în oraș blocat de un șofer beat. A rupt un stâlp CTP

In jurul orei 10:00, pe strada Traian Vuia a avut loc un accident rutier in urma căruia circulaţia troleibuzelor a fost întreruptă până la remedierea problemelor de către reprezentanţii companiei de transport public.
Conform primelor informatii, un barbat care conducea un autovehicul înspre centrul municipiului, intr-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp CTP, pe care l-a rupt.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii sunt la faţa locului şi cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.
Circulaţia este îngreunată în zonă, înspre centrul municipiului desfăşurându-se pe o singură bandă de circulaţie.
Recomandăm cetăţenilor să evite, pe cât posibil, intrarea în municipiul Cluj-Napoca prin zona în care s-a produs accidentul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *