Procurorii l-au rețiut pe Robert Tiberiu Man, transportator floreștean în vârstă de 36 de ani, pentru pornografie infantilă și trafic de minori.
Vineri, Tribunalul Cluj, la cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, fără antecedente penale, în prezent aflat în arestul IPJ Cluj, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06.02.2016 şi până la data de 06.03.2016, inclusiv.
Inculpatul are drept de contestaţie în termen de 48 de ore.