ClujAzi

Fii informat!

TREI copilași au ARS în somn. Poliția investighează cazul

„În această dimineaţă, în jurul orei 05:35, am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din str. Surduc, Sectorul 5. Primele echipaje de intervenţie ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins şi că se manifestase la un pat”, anunţă marţi dimineaţă ISU Bucureşti – Ilfov.

Au fost identificate 3 victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 şi 6 ani.

„S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul acestora”, precizează ISU.

”La data 31 ianuarie 2023, în jurul orei 5:37, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 19 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că la o locuinţă, din Sectorul 5, ar fi izbucnit un incendiu.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, precum şi poliţişti din cadrul secţiei menţionate, care au demarat investigaţiile”, a transmis Poliţia Capitalei.

  • Fetiță din Dej VIOLATĂ de 11 bărbați! Au fost arestați
    Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, în cadrul caruia au fost dispuse măsuri preventive față de 11 persoane. Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2025, o minoră de 13 ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu mai multe persoane de sex masculin, cu vârste curpinse între 15 și 30 de ani.În cursul lunii aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate polițiștii au dispus măsura reținerii față de toate … Citește mai mult
  • Tânără de 35 de ani CĂZUTĂ de pe un bloc pe Calea Turzii. Este resuscitată
    UPDATE: Femeia a murit! Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente în apropierea unui bloc de pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, pentru a acorda îngrijiri medicale de urgență unei persoane care a căzut de la înălțime. Forțele noastre au ajuns la fața locului, găsind o femeie de aproximativ 35 de ani în stop cardio-respirator. Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, împreună cu pompierii, aplică manevre de resuscitare.
  • FOTO! Două camioane a strivit o mașină. Șoferul a MURIT. Trafic afectat pe Rita Cluj – Oradea
    Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în sprijinul pompierilor din cadrul ISU Bihor, în urma unui accident rutier petrecut în apropierea limitei între județele Cluj și Bihor, pe DN 1 E60. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD Jibou.Echipajele din cadrul ISU Bihor au acționat pentru extragerea bărbatului, rămas încarcerat într-un autoturism intrat în coliziune cu două autocamioane, dintre care unul era staționat pe marginea carosabilului. Bărbatului, în vârstă de aproximativ 70 de ani, i s-au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare de către echipajele … Citește mai mult
  • Accident cu TREI MORȚI la Câțcău. Este implicat un microbuz și un camion. OPT victime în total
    Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Câțcău. Din primele date, în accident au fost implicate un microbuz și un autocamion. În microbuz se află trei victime încarcerate, inconștiente. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD. Revenim cu date, situația este în dinamică! Echipajele au descarcerat trei victime aflate în microbuz, mai exact o femeie și doi bărbați. Din păcate, cu toții prezintă leziuni incompatibile cu viața. Până acum, alte patru persoane primesc îngrijiri medicale. foto/arhivă
  • Tânără dispărută din Florești! Sunați la 112 dacă o vedeți!
    *AȚI VĂZUT-O??*La data de 6 aprilie a.c., Secția 6 Poliție Rurală Florești a fost sesizată despre faptul că, *DENEȘ REBECA-MARIA*, în vârstă de 22 de ani, a plecat voluntar în data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, din municipiul Cluj-Napoca, iar până în prezent nu a revenit.*SEMNALMENTE –* înălțime 1.65 m, 50 de kg, păr șaten închis până la umeri.La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu jeanși de culoare albastru deschis, geacă de culoare albastru închis având mâneci de culoare albastru deschis, adidași de culoare alb cu negru._Persoanele care pot furniza orice informaţii despre tânără sunt rugate să … Citește mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *