ClujAzi

Fii informat!

Tribunalul Comercial a anulat preavizele angajaţilor concediaţi de la Mechel Câmpia Turzii

Tribunalul Comercial Cluj a admis, astăzi, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere a peste 140 de angajaţi ai combinatului şi a dispus anularea preavizelor acestora.

Preşedintele Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Moţu, a declarat că procedura de concediere colectivă derulată în cazul angajaţilor de la Mechel Câmpia Turzii a fost nelegală.

„Tribunalul Comercial a admis, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere colectivă şi a preavizelor în cazul a 145 de angajaţi ai combinatului. S-a dispus anularea preavizelor, iar procedura de concediere poate continua dacă se respectă prevederile legale. Actuala concediere colectivă nu a urmat paşii prevăzuţi de lege, a fost una nelegală”, a spus Moţu.

Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat că se bucură de decizia instanţei, care a dovedit că sindicatul a avut dreptate când a contestat decizia de concediere.