ClujAzi

Fii informat!

Ucraina fierbe. 200.000 de persoane protestează la Kiev faţă de noile legi represive. Ciocniri între manifestanţi şi poliţişti.

Ciocniri au izbucnit duminică după-amiază între manifestanţi şi poliţişti în centrul Kievului, unde aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit pentru a protesta faţă de noile legi ce infensifică sancţiunile împotriva contestatarilor, relatează AFP.

Unii manifestanţi care încercau să treacă de cordonul realizat de poliţişti pentru a merge către Parlament au preluat controlul unor furgonete ale poliţiei. Forţele de ordine au răspus folosind gaze lacrimogene şi bastoanele din dotare.

Aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit, duminică, în Piaţa Independenţei din centrul Kievului pentru a protesta faţă de adoptarea recentă a noilor legi care intensifică sancţiunile împotriva manifestanţilor, a constatat un jurnalist al AFP.

Manifestanţii, iniţial estimaţi a fi în număr de 100.000, continuau să sosească în piaţa denumită Maidan, ocupată de aproape două luni de opozanţii proeuropeni după refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna un acord de asociere cu UE, în favoarea unei apropieri de Kiev.

Gandul.info