ClujAzi

Fii informat!

UDMR iniţiază alături de minorităţile din statele europene o campanie pentru autorizarea limbilor regionale la nivelul UE

Iniţiativa Civică Europeană, lansată în 2011, şi-a finalizat planul de acţiune pentru autorizarea programului de susţinere a minorităţilor la nivelul Uniunii Europene.UDMR

Potrivit lui Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, ICE va supune atenţiei Comisiei Europene acest proiect, iar în cazul în care va fi aprobat, membrii Iniţiativei vor aduna peste 1 milion de semnături din peste 7 state europene, pentru susţinerea acestui instrument.

Alături de oficializarea limbilor regionale la nivelul întregii Uniuni Europene, ICE propune şi măsuri legate de minorităţi în contextul politicilor de dezvoltare regională, dar şi în privinţa mass-mediei audio-vizuală.

„În octombrie vom începe acţiunea de colectare de semnături şi ne aşteptăm să adunăm 250.000 semnături din România. Alcătuirea acestui pachet de politici pentru minorităţi este un lucru dificil mai ales că minorităţile naţionale din stalele europene se află în situaţii diferite, iar răspunsul nostru trebuie să acopere şi nevoile celor care vor adera în viitor la Iniţiativă”, a spus Kelemen Hunor.

Alături de preşedintele UDMR, din boardul membrilor ICE mai fac parte Luis Durnwalder, Guvernatorul Provinciei Autonome Tirolul de Sud, Italia, Hans Heinrich Hansen, preşedintele Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene, Danemarca, Karl Lambertz, ministru-preşedinte al Guvernului Comunităţii Germane, Belgia, Anke Spoorendonk, ministru al Justiţiei, Culturii şi Afacerilor Europene – Guvernul Landului Schleswig-Holstein, Germania, Jannewietske Annie de Vries, preşedintele Reţelei de Promovare a Diversităţii Lingvistice, Olanda, Valentin Inzkp, înalt reprezentant pentru Bosnia şi Herţegovina, preşedintele Consiliului Naţional al Carintienilor Sloveni, Austria.

Josef Berényi, reprezentant al maghiarilor din Slovacia, şi-a prezentat astăzi, la Cluj, susţinerea faţă de acest proiect, iar Kelemen Hunor a confirmat susţinerea ICE în special în privinţa politicii Slovaciei legate de acordarea dublei cetăţenii pentru locuitorii ţării.