Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, confirmă oficial demisia consilierului său, Răzvan Pop, din cadrul instituţiei.
„Răzvan Pop, șeful meu de cabinet, și-a depus astăzi demisia din funcție. Am aprobat această demisie, fără preaviz, cu acordul său. Decizia sa vine în contextul în care el este cercetat în cazul Fany, având calitatea de suspect.
Chiar dacă nu există o sentință a vreunei instanțe, Răzvan Pop a considerat că trebuie să facă acest gest pentru a proteja instituția în care a lucrat aproape doi ani.
Demisia sa devine efectivă din data de 31 martie, după efectuarea concediului de odihnă care era aprobat anterior”, a declarat, astăzi, Horea Uioreanu.