ClujAzi

Fii informat!

Horea Uioreanu îşi verifica mita cu becul. O parte din bani s-au dus către campania lui Elena Uioreanu

Procurorii DNA au reţinut faptul că preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, îşi verifica banii primiţi drept mită cu becul, prin ultraviolete, pentru ca aceştia să nu fie „marcaţi”. Uioreanu a recunoscut în faţa magistraţilor că a primit diferite sume de bani de la oameni de afaceri, însă a considerat că acest lucru este „normal”, banii fiind cheltuiţi „nu în scop personal, ci electoral”.

Uioreanu i-a cerut şefului său de cabinet, Răzvan Pop, să cumpere o lampă specială cu prilejul unei tranşe de bani primită drept mită de la firma Diferit, care efectuează lucrări publice şi cu Primăria Cluj-Napoca, bani cu care secretarele lui Uioreanu nu ştiau ce să facă.

„La fel de relevant este episodul descris de martor în declaraţia aflată la file nr. 88, în care martorul (Răzvan Pop probabil – n. red.) arată textual „tot în acea perioadă din toamna 2012, probabil în octombrie, la sediul Cluj, s-a prezentat numitul V., director al firmei Diferit S.R.L., care a lăsat la secretara preşedintelui Uioreanu un plic maro în care se afla suma de 45.000 de lei. Secretara aştepta să revină preşedintele la birou şi când acesta a revenit în instituţie a întrebat ce conţine plicul şi de la cine provine. Cum secretara nu a ştiut să dea datele cerute, preşedintele a solicitat secretarei să deschidă plicul. De faţă era şi secretara M.L. S-a constatat că în plic se afla suma de 45.000 de lei, am apărut şi eu în birou, iar preşedintele mi-a cerut să verific, să aflu de unde sunt banii. Pentru că nu aveam datele necesare şi secretara nu a ştiut să mă lămurească cu nimic, am luat decizia de a cumpăra un bec cu ultraviolete pentru a verifica banii. Am văzut că totul este în regulă şi i-am spus preşedintelui că banii nu sunt marcaţi. La circa două zile am aflat că numitul C.E. (Cecan Eugen – n. red.), director la C.N.A.D.R. i-a cerut omului de afaceri ce deţine firma Diferit să aducă preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj suma de 10.000 euro sau echivalent în lei în regim de urgenţă, banii fiind necesari preşedintelui”, scrie în sentinţa Curţii de Apel Cluj.

Banii obţinuţi de Horea Uioreanu s-au dus în mare parte pe cheltuieli prilejuite de amenajarea unei cabane, dar şi pe campania Elenei Uioreanu, restul fiind depozitaţi în conturile mamei sale.

„Între aceste cheltuieli menţionez plata lunară a sumei de 4.500 – 4.800 lei către numitul C.M.L. (la care preşedintele avea o datorie, fără să cunosc originile acesteia), cheltuieli cu maşinile familiei – cauciucuri, jante, bani cash daţi lui Uioreanu Horea sau soţiei acestuia, câte 2.000 – 3.000 lei; pentru cabană am plătit taxele pentru proiectare, arhitect, materiale de construcţie, geamuri, betoane, am plătit de asemenea din acei bani taxa de candidatură a Elena Uioreanu la alegerile parlamentare din toamna 2012, mai precis i-am dat acesteia în mână suma de 11.200 lei pentru a plăti taxa respectivă”, motivează Curtea de Apel Cluj.

Horea Uioreanu recunoaşte că a primit bani de la oamenii de afaceri

“Faptele de care sunt bănuiţi inculpaţii U.H. (Uioreanu Horea – n. red.), B.I. (Bene Ioan – n. red) şi P.V. (Pogăcean Vasile – n. red.) sunt de natură să creeze şi să inducă opiniei publice că legea se opreşte şi nu are eficienţă faţă de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societăţii în modul în care mediul de afaceri şi cel al administraţiei publice funcţionează. În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.I. şi P.V., este de observat faptul că nici în faţa procurorului, dar nici în faţa judecătorului nu au conştientizat gravitatea faptelor de care au fost acuzaţi, considerând aproape normală darea acestor importante sume de bani. Situaţia este valabilă şi în cazul inculpatului U.H., care a apreciat că este legal să ia bani pentru partid şi să-i folosească în interes personal”.

Ioan Bene, în faţa procurorilor: „Arăt că nu am ţinut nicio evidenţă a sumelor pe care i le-am plătit lui U.H., însă apreciez că, în total, i-am remis acestuia undeva la 50.000 de euro sau poate chiar mai mult. Ce este consemnat în învinuirea care-mi este adusă cu privire la cuantumurile sumelor de bani ce le-am remis lui U.H. şi periodicitatea acestor remiteri pe care le-am făcut par a fi corespunzătoare cu modul în care s-au purtat lucrurile în realitate, fără să pot afirma cu titlu de certitudine. În acest sens, mai vreau să precizez că după fiecare remitere de bani aveam o perioadă de linişte şi bună relaţie profesională după care era urmată de o nouă solicitare de remitere de bani şi eventuale boicoturi sau presiuni în derularea investiţiilor şi a contractelor ce le aveam cu instituţia judeţeană”.

Vasile Pogăcean: „Pe inculpatul U.H. îl cunosc din anul 2004, atât eu, cât şi el fiind membri PNL, însă eu nu sunt un membru activ. La începutul anului 2013 am fost contactat de numitul P.R., consilierul inculpatului U.H. şi coleg de partid, care mi-a solicitat bani pentru a achita datoriile rămase neachitate din campania din 2012, iar eu i-am răspuns acestei solicitări dându-i, din câte reţin, 40.000 de lei. Personal, inculpatului U.H. i-am dat o singură dată bani pentru a-i folosi în scopuri electorale, aceasta s-a întâmplat în mai 2014, când, întâlnindu-ne la o nuntă, i-am dat 20.000 de lei. Cu acea ocazie, inculpatul U.H. mi-a spus că o să-l sune pe P.R. pentru a confirma primirea sumei de bani”.