Tribunalul Cluj a judecat astăzi propunerea procurorilor de transferare a pedepsei lui Alexandru Uioreanu, fiul președintelui Consiliului Județean Cluj, de la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, la închisoare cu executare.
Avocații lui Uioreanu Jr au ridicat două excepții în fața instanței, invocând faptul că nu Tribunalul Cluj trebuia sesizat în acest caz, ci Curtea de Apel Cluj. Judecătorii au dat dreptate avocaților, iar cazul a fost redirecţionat către Curtea de Apel.
Această instanță urmează să analizeze cazul lui Alexandru Uioreanu în următoarele zile.
Procurorii cer schimbarea stării de arest în cazul său pentru că acesta ar fi încălcat sentința prin care i se interzice să contacteze persoanele implicate în dosarul de trafic pe parcursul executării pedepsei.