Compania aeriană Air Algérie a anunţat că a pierdut contactul, joi, cu unul dintre avioanele sale, la 50 de minute după ce acesta a decolat din Ouagadougou, în Burkina Faso. Avionul avea la bord 110 pasageri şi şase membri ai echipajului, informează compania pe site-ul său de Internet. Aeronava s-a prăbuşit şi toate cele 116 persoane aflate la bord au murit.
Ministrul francez de externe Laurent Fabius a declarat joi că avionul aparţinând companiei Air Algérie care asigura un zbor pe ruta Ouagadougou-Alger, cu care s-a pierdut contactul, „probabil s-a prăbuşit”, iar la bordul acestuia se aflau inclusiv 51 de pasageri francezi, relatează AFP.
„În pofida căutărilor intense, la ora la care vă vorbesc nicio urmă a avionului nu a fost găsită. Avionul probabil s-a prăbuşit. Căutările se concentrează, în acest stadiu, asupra unei zone vaste a teritoriului Mali, în regiunea Gao”, a anunţat Fabius într-o declaraţie de presă.