Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla efectuează cercetări faţă de două persoane pentru infracţiuni silvice, după ce au fost depistate în timp ce tăiau şi sustrăgeau arbori de pe o proprietate privată.
La data de 28 noiembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că două persoane au tăiat şi sustras arbori dintr-o zonă – proprietate privată, din extravilanul satului Ciumăfaia.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că un bărbat de 42 de ani, respectiv o femeie de 48 de ani, ambii din localitatea Ciumăfaia, ar fi tăiat şi sustras 28 de arbori – esenţă salcâm, din zona denumită popular ,,Pârâul lui Chirilă”, proprietate privată a reclamantului.
Faţă de cei doi, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infraţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, fapte prevăzute de Codul silvic.