Un conducător auto, de 17 ani, care a părăsit locul producerii unui accident rutier fără încuviinţare, a fost depistat de poliţişti. Acesta ar fi condus un autoturism neînmatriculat şi fără să deţină permis de conducere.
La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 00:00, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe 1 Pediatrie Cluj-Napoca s-a prezentat un tânăr de 17 ani, victimă a unui accident rutier produs în cartierul Dâmbul Rotund.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că la data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 22:30, conducătorul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la un drum cu pietriş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate. În urma impactului, un pasager de 17 ani a fost rănit, acesta prezentându-se la unitatea medicală.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără a anunţa organele de poliţie.
Din cercetările desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că este vorba despre un tânăr, de 17 ani, din Cluj-Napoca. Acesta conducea un autovehicul neînmatriculat, care avea montate numere eliberate de către autorităţile din Bulgaria.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă”, ,,părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea”, ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.