Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier au identificat şi reţinut un bărbat care ar fi accidentat cu un motociclu un pieton, după care ar fi părăsit locul accidentului.
Totodată poliţiştii au constatat că mocociclul nu este înmatriculat, iar bărbatul nu are permis de conducere.
La data de 16 august a.c., înjurulorei 15:50, conducătorul unui motociclu, în timp ce circula pe strada Moţilor, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi surprins şi accidentat un minor în vârstă de 5 ani, din Cluj-Napoca, după care ar fi părăsit locul accidentului.
Din primele verificări a rezultat că în momentul impactului, minorul era angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, pe culoarea verde a semorului destinat pietonilor.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a minorului care a fost transportat la unitatea medical pentru îngrijiri de specialitate.
În urma investigaţiilor efectuate, la data de 17 august a.c. poliţiştii au identificat conducătorul motociclului, un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Floreşti.
În baza probatoriului administrat poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
Bărbatul urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea parchetului competent.