Universitatea Babeş-Bolyai semnează un contract de burse de doctorat cu Siemens, alături de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, cu susținerea locală a companiei Evoline.
Organizația Automatizări Feroviare a companiei Siemens AG finanțează patru burse de doctorat, de-a lungul a trei ani, în cadrul Facultății deMatematică-Informatică de la UBB și în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare de la UTC-N. Contractul programului de bursă va fi semnat în data de 12 iunie 2013, cu ambele facultăți.
După semnarea contractului de cooperare din anul 2012 de către Siemens și facultățile tehnice din Cluj-Napoca, organizația Automatizări Feroviare a companiei Siemens, cu susținerea locală a companiei Evoline, a creat un program de burse de doctorat în Cluj-Napoca, ce asigură burse de studiu pentru patru studenți doctoranzi începând cu toamna anului curent. Bursele de studiu se împart egal între cele două universități: două în cadrul Universității Babeș-Bolyai și două în cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca.
Programul de doctorat urmărește două obiective principale: pe de-o parte dorește să contribuie la dezvoltarea științifică și economică a regiunii, pe de altă parte să crească nivelul de învățământ a facultăților tehnice clujene.
Semnarea contractelor de bursă va avea loc în 12 iunie, 2013.