Untold Festival devine Capitala Mondială a Nopții și Magiei

de admin

Untold Festival își propune să devină Capitala Mondială a Nopții și Magiei, au anunțat astăzi organizatorii celui mai bun festival major din Europa. Bogdan Buta, directorul evenimentului, a precizat că dorește să transforme Untold Festival într-o temă care să atragă în Transilvania tot mai mulți tineri de pe întreaga Planetă.

„Din momentul în care am gândit Untold am sinmțit că există un potențial foarte puternic în ceea ce înseamnă Transilvania, în potențialul pe care-l are această regiune la nivel Global. Am analizat diverse mitologii, începând de la cea românească, egipteană, romană, a nordului, a nopții și am observat că prin canalele pe care au reușit aceste mitologii să ne impună la nivel Global, iar dacă unele dintre acestea nu au reușit să se impună pe canalele moderne și au reușit doar poate nordicii prin elfi, Thor ș.a.m.d. am observat că destul de prezentă este și mitologia nopții și parte din magie, elemente pe care o să le transpunem la Untold. Ca direcție pe termen lung, Untold își propune să devină Capitala Mondială a Nopții și Magiei, strângând laolaltă persoane care cred mult în conceptul și viziunea noastră. Dorim să creăm un întreg univers Untold, a venit momentul ca și românii să spună povești de succes, nu doar alții să-l exploateze pe Dracula și mitologia nopții. Alții construiesc povești de succes înrădăcinate în Transilvania și a venit și rândul românilor să arate Lumii că putem construi ceva foarte creativ, de impact”, a spus Bogdan Buta.

Organizatorii doresc să ofere tinerilor români posibilitatea de a experimenta un festival major ca din străinătate la prețuri accesibile pentru români. În același timp, și stăinii sunt tot mai interesați să participe la Untold, la ediția 2016 urmând să participe tineri din 44 de țări.

Dacă la prima ediție Untold Festival a atras peste 240.000 de participanți, în această vară sunt așteptați peste 300.000 de festivalieri care să se bucure de cei peste 150 de artiști și 10 scene amplasate în tărâmul magicianului protejat de munți și pădure.

Edi Chereji a dezvăluit că primii 5 dj ai Lumii conform topurilor internaționale vor evolua la Untold Festival 2016, lucru pe care doar 2-3 festivaluri din Lume și-l permit. Edi a explicat și conceptul strategic al festivalului, pliat pe faptul că orașul gazdă este epicentrul Transilvaniei, iar Clujul are o forță aparte.

Cum Untold este mai mult decât un festival, vor continua campaniile de responsabilitate socială Pay With Blood (care va fi extinsă în toate campusurile universitare din România), Cine Bacul trece la Untold petrece (pentru încurajarea studiului) și promovarea obiectivelor turistice din Transilvania cu multe bonusuri oferite prin forța brățarei Untold. Vizitatorii vor fi încurajați să rămână mai multe zile în Cluj și prin stimularea înscrierii pe platforma de couch-surfing. Cu acest prilej Clujul ar putea depăși Amsterdamul și la capitolul ospitalitate.

untold festival 2016 clujazi1 untold festival 2016

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.