ClujAzi

Fii informat!

Urmărire în trafic la Cluj! Un tânăr fără permis și cu numere false a fugit de poliție

La data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 23.45, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au efectuat semnal de oprire conducătorului unui autoturism care circula pe DN1-E60, în comuna Poieni.

Acesta a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea sa pe o distanță de aproximativ 1 kilometru, iar conducătorul auto a abandonat autoturismul în afara părții carosabile, cu scopul de a se sustrage.

Polițiștii l-au interceptat în scurt timp, stabilind faptul că este un tânăr de 27 de ani, din județul Maramureș.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere și că plăcuțele de înmatriculare montate pe autoturism aparțin unui alt autovehicul.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unu vehicul neînmatriculat și cu număr fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *